UTA a reușit să se impună azi la Râmnicu Vâlcea, scor 1-0 (0-0) continuându-și seria pozitivă din acest final de an fotbalistic
Chiar dacă nu a mai avut o evoluție la nivelul celei de la Târgoviște, formaţia lui Laurențiu Roşu a reușit să-și atingă obiectivul, obținerea celor trei puncte și menținerea în plutonul echipelor ce atacă promovarea.
Gazdele au început mai bine meciul contând pentru etapa a 20-a, prima a returului, cu două șuturi ale lui Geantă, iar Cârstea a nimerit bara în minutul 12, cu un „trasor” de la 20 de metri la care Miron era bătut. UTA a ieșit încet la joc, dar ocaziile alb-roșiilor aveau să vină doar spre finalul reprizei. Mai întâi, în minutul 41, Curtuiuş a şutat alături din doar şase metri, într-o poziție ideală, după o centrare a lui Petre şi o reluare în blocaj al lui Copil. Peste doar un minut, golgheterul Adrian Petre a reluat cu capul din şase metri, dar Cabuz s-a întins şi a scos de sub transversală, pentru un 0-0 la pauză.
Repriza secundă a debutat cu un fotbal încâlcit, cele două formaţii fiind parcă interesate doar să se blocheze reciproc. Arădenii s-au apărat bine, zădărnicind intențiile ofensive ale vâlcenilor şi contraatacând periculos prin Petre. Scorul avea să fie deschis în minutul 73, atunci când Copil a executat inteligent o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral stânga, iar Curtuiuş a sărit pe sub mingea ce s-a dus aproape de vinclul porții lui Cabuz, 0-1! UTA a gestionat bine avantajul, deşi a avut mari emoţii pe final. Asta pentru că în minutul 88 Dina a şutat de la marginea careului puţin alături, mingea ştergând şi bara, iar în minutul 90 Stoica a reluat cu capul, din şase metri, pe lângă poartă. Șansa a fost de partea arădenilor, care, cu 36 de puncte, urcă, deocamdată, pe un loc trei – ce asigură barajul.
Laurenţiu Roşu i-a folosit la Râmnicu Vâlcea pe: Miron – Polgar (50 David), Manea, Gligor, Copaci – Andor, Chindriș, Tănase (68 Jorza), Copil – Curtuiuș (75 Costin), Petre.
În ultimul meci al anului, “alb-roşii” vor avea ca adversară pe Forestei Suceava, meci care se va disputa, cel mai probabil, tot pe “Motorul”.
Foto: uta-arad.ro
No Comments
Comments for Victorie prețioasă în Zăvoi! are now closed.