Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a primit astăzi, la sediul instituţiei, vizita delegaţiei Universităţii Medicale Chineze din Zhejiang – China, prezentă la Arad la invitaţia prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedinte al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi a prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte privind cooperarea dintre cele două universităţi în domeniul medical, dar şi despre rolul şi implicarea Consiliului Judeţean în aspecte ce ţin de finanţarea sistemului sanitar arădean şi sprijinirea învăţământului universitar.
„Susţinem iniţiativele Universităţii de Vest «Vasile Goldiş». Dezvoltarea Universităţii înseamnă şi dezvoltarea comunităţii noastre. Mulţumesc oaspeţilor noştri pentru deschiderea şi implicarea în domeniul medical, în numele pacienţilor care vor beneficia de munca desfăşurată la Arad”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
„Ne dorim să îmbunătăţim prevenţia, să îmbunătăţim nivelul sănătăţii în judeţul Arad şi să fundamentăm o serie de idei din practica medicală chinezească. Colaborăm cu profesori şi studenţi chinezi atât prin intermediul Institutului Confucius, cât şi prin Programul Erasmus”, a afirmat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președinte al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad.
Domnul Fang Jianqiao, preşedinte al Zhejiang Chinese Medical University, a subliniat domeniile de cooperare dintre cele două universităţi. „Vizita noastră la Arad este extrem de valoroasă. Intenţionăm să dezvoltăm o colaborare în domeniul cercetării şi al oferirii de servicii medicale şi să trimitem la Arad cei mai buni profesionişti în medicina tradiţională chineză. De asemenea, ne dorim un schimb de experienţă în domeniul medical atât între profesori, cât şi între studenţi”, a spus oficialul chinez. În cursul zilei, preşedintele Iustin Cionca a participat la inaugurarea bazei de medicină tradiţională chineză din cadrul UVVG Arad.
No Comments
Comments for Vizită chineză la Consiliul Judeţean Arad are now closed.