Voluntarii din cadrul proiectului GAIA au demarat vineri 25 iulie 2014. o acţiune de igienizare a Parcului Copiilor, situat pe Bulevardul Dragalina.
Activitatea a constat în colectarea de deşeuri şi a resturilor vegetale din împrejurimi, reușind astfel să creeze un spațiu de joacă igienizat, pentru cei mici.
De asemenea, voluntarii au interacționat și cu trecătorii din parc cu care au discutat despre importanța protejării mediului, precum și a menținerii unui spațiu verde curat.
În cadrul Proiectul GAIA finanțat de Comisia Europeana prin Programul Tineret în Acțiune – Serviciul European de Voluntariat sunt parteneri internaţionali următoarele organizaţii: Youth Network for Development and Innovation din Iordania,
Canakkale Koza Genclik Dernegi din Turcia și Asociația Culturală Ingalicia din Spania.
Proiectul Gaia este coordonat de Asociația Clubul Tinerilor Arădeni Delta – Filiala Timiș.
Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.
No Comments
Comments for Voluntarii GAIA au igienizat Parcul Copiilor are now closed.