Centrul de Bioetică și Studii Sociale din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a organizat, luni, 27 iunie, un workshop susținut de prof. univ. dr. Kay Hoffman de la Universitatea din Kentucky, Statele Unite ale Americii, pe teme de bioetică. Workshopul a avut ca scop prezentarea modului în care funcţionează comisiile de etică de la nivel instituțional în SUA, identificarea elementelor comune, problemele cu care se confruntă România, cum ar putea fi acestea rezolvate, dar și cunoaşterea modului în care aceste comisii sunt organizate şi până unde merg atribuţiile lor.
La întâlnirea desfășurată în incinta Campusului Universitar „Vasile Goldiş” au participat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, lect. univ. dr. Maria Sinaci, director al Centrului de Bioetică din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, membrii comisiei de etică în cercetare, cadre didactice de la specializările Asistenţă socială, Medicină, Farmacie, Departamentul de Relaţii internaţionale, studenți, masteranzi și doctoranzi ai UVVG.
Prof. Kay Hoffman de la Universitatea din Kentucky, a precizat: „În cadrul acestui workshop am vorbit despre comisiile de etică, nu doar despre cum funcționează, dar și despre cum construim aceste comisii de etică. Multe dintre materialele pe care le-am folosit sunt deja utilizate în Statele Unite ale Americii și în Uniunea Europeană. Eu vin de la Universitatea din Kentucky și cunosc multe dintre practicile negative care se desfăşoară pe teritoriul american. Sunt fericită să mă aflu aici, am mai fost în în urmă cu doi ani și m-am simțit extraordinar de bine”.
Lect. univ. dr. Maria Sinaci, director al Centrului de Bioetică din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a subliniat: „La Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad am avut o întâlnire cu doamna profesor Kay Hoffman, care a abordat probleme de bioetică, în mod deosebit, concentrându-se pe activitatea și pe structura comitetelor de etică din Statele Unite, într-o prezentare comparativă cu ceea ce se întâmplă în Europa. Ne bucurăm că doamna profesor a fost prezentă pentru a doua oară la Universitatea noastră și ne-a făcut mare bucurie prin tema prezentată și discuțiile avute”.
No Comments
Comments for Workshop pe teme de bioetică, în organizarea UVVG are now closed.