Zece ani în fruntea Primăriei Municipiului Arad şi 14 ani de administraţie locală. Cu asta se poate lăuda edilul şef al Aradului. Totul va fi marcat pe data de18 iulie, după cum a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Gheorghe Falcă. Evenimentul va avea loc pe ştrandul Neptun ocazie cu care va fi prezentat raportul privind starea economică, socială şi de mediu a Aradului pentru anul 2013. Un raport care va fi supus în aceste zile la transparenţă decizională şi care va putea fi studiat de arădeni. Potrivit primarului Gheorghe Falcă, acesta esteun raport care indică rezultate bune pe anul trecut şi o creştere economică puternică.
Pentru edilul şef al Aradului, anul 2013 este considerat ca fiind un moment de echilibru şi creştere economică pentru Arad, deoarece anul trecut industria arădeană a depăşit-o pe cea de dinainte de 1989, Aradul ajungând la 66.281 de locuri de muncă, dintre care peste 26.000 în industrie, pentru că raportul dintre pensionarii arădeni şi numărul arădenilor activi înclină balanţa în favoarea ultimilor. Raportul care va fi prezentat la ştrand pe data de18 iulie va cuprinde şi date despre proiectele europene aplicate în Arad şi beneficiarii ei, despre sistemul de sănătate arădean, cel educaţional, cel sportiv, zona culturală şi cea socială, cu activităţile întreprinse şi rezultatele lor.
Întrebat de un reprezentant al presei dacă va candida pentru un nou mandat la următoarele alegeri, Gheorghe Falcă a răspuns ferm DA!
Gheorghe Falcă se află la cel de al treilea mandat de primar al Aradului, primul mandat obţinându-l în anul 2004. Anterior, între 2000 şi 2004, el a activat ca şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. După toate calculele este cel mai longeviv primar din toate timpurile, pe care l-a avut Aradul, inclusiv perioada interbelică.
No Comments
Comments for Zece ani de mandat pentru primarul Gheorghe Falcă are now closed.