Zilele Academice Arădene Ediţia a XXVIII-a, organizate de UVVG, dedicate Centenarului Marii Uniri şi Institutului de Ştiinţe ale Vieţii

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on mai 24, 2018 with No Comments

Manifestările dedicate Zilelor Academice Arădene ediţia XXVIII-a organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în perioada 23-25 mai 2019, în parteneriat cu CJA, Primăria Arad şi Arhiepiscopia Aradului, sunt dedicate Centenarului Marii Uniri, dar și cercetării științifice din cadrul Institutului de Ştiinţe ale Vieţii realizate atât de cadrele didactice, cât şi de studenţi, doctoranzi, postdoctoranzi şi cercetători.

Manifestările au debutat cu un Te Deum susţinut de un sobor de preoţi la monumentul lui Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii care îi poartă numele. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a subliniat rolul Corifeilor Marii Uniri şi a evocat personalitatea distinsului cărturar şi om politic, Vasile Goldiş, alături de care s-au aflat Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu şi alţi Corifei în pregătirea Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Ceremonia oficială a Zilelor Academice, ediţia a XXVIII-a, care s-a desfășurat în Aula „Magna Universitaria” din Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, a fost deschisă de prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în prezența numeroșilor oaspeți – cercetători științifici, autorităților locale și judeţene, prorectori, decani, reprezentanţi a zece universităţi din ţară şi şase din străinătate, dintre care amintim Universitatea din California (SUA), studenți, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, absolvenţi ai UVVG.

La evenimentul festiv au participat prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, Iustin Cionca, preşedintele CJA, absolvent al UVVG, reprezentanţi ai ISJ Arad şi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Prefectura Arad a fost reprezentată de subprefectul Vasilică Damian, Consiliul Judeţean Arad de Iustin Cionca, preşedintele CJA, iar UAV de conf. univ. dr. Cilan Teodor Florin, prorector.

După transmiterea mesajelor de salut ale invitaţilor, care au subliniat buna colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, a susţinut lucrarea ştiinţifică „Strategii de dezvoltare în ultimii 20 de ani. Economia și calitatea vieții”, urmată de prezentarea lucrării ştiinţifice: „Omagiu adus Părintelui Spiritual al Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad și Corifeilor Marii Uniri a României în anul centenarului”, autori prof.univ.dr. Aurel Ardelean şi prof. univ. dr. Coralia Cotoraci.

Un moment deosebit a fost lansarea unui volum de manuscrise şi documente cu poezii şi citate din Tudor Arghezi şi Baruţu T. Arghezi: „Patru generaţii şi aceleaşi năzuinţi”, realizat de doamna Doina Melania Arghezi – directorul Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene din cadrul UVVG.

În cadrul manifestărilor, a fost evocată şi cercetarea ştiinţifică în cei zece ani de existenţă a Institutului de Științe ale Vieții din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, al cărui preşedinte de Onoare al Consiliului Ştiinţific este Ştefen Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie în anul 2014, Doctor Honoris Causa al UVVG, în anul 2012. Cu această ocazie, au fost acordate diplome şi plachete cercetătorilor din cadrul Institutului de Ştiinţe ale Vieţii, care au reuşit să implementeze, în cei zece ani de activitate, 28 de proiecte de cercetare ştiinţifică cu parteneri din România şi străinătate.

Prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, a subliniat, dotarea şi cercetarea din cadrul Institutului de Ştiinţe ale Vieţii, precum şi vizibilitatea naţională şi internaţională de care se bucură Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a precizat că „Tema Zilelor Academice, ediţia a XXVIII-a este aniversarea Institutului de Ştiinţe ale Vieţii, 10 ani de activitate în cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Ne bucurăm de o participare numeroasă din partea tinerilor şi a cadrelor didactice cu lucrări ştiinţifice. Mulţumim pentru prezenţa la Zilele Academice a autorităţilor locale, partenerilor instituţionali şi delegaţiilor universităţilor prietene din ţară şi străinătate, care au fost întotdeauna alături de noi”.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a declarat: „Am deschis cea de-a XXVIII-a ediţie a Zilelor Academice, prima manifestare ştiinţifică organizată de la înfiinţare de către Universitatea noastră, care s-a derulat în mod permanent, sub auspiciile unui eveniment deosebit. În acest an se împlinesc 100 de ani de la realizarea celui mai important act din istoria post modernă a României, unificarea provinciilor româneşti într-un stat unitar. Acest fapt îl sărbătorim cu deosebit respect, fiindcă Universitatea noastră este singura Universitate din România care poartă numele marelui corifeu al Marii Uniri. Programul Universităţii noastre de sărbătorire a Centenarului a fost cuprins în programul Ministerului şi al României Educate”.

„La această ediţie sunt prezentate, în premieră, în cadrul simpozioanelor şi secţiunilor, aproape 500 de lucrări ştiinţifice elaborate de cadrele didactice şi studenţii din cercurile ştiinţifice studenţeşti, care urmează a fi selectate şi publicate atât în revistele noastre de specialitate, cât şi într-o ediţie specială pe care o consacrăm Zilelor Academice”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

 

No Comments

Comments for Zilele Academice Arădene Ediţia a XXVIII-a, organizate de UVVG, dedicate Centenarului Marii Uniri şi Institutului de Ştiinţe ale Vieţii are now closed.