Comuna arădeană Șiria va fi în sărbătoare la sfărșit de săptămână. Timp de trei zile (24,25 și 26 iunie) vor avea loc „Zilele Șiriei”.
Sărbătoarea va debuta vineri cu tradiționala „Sărbătoare a Iei”. Sus la Cetatea Șiriei, ansambluri folclorice din zonă vor încânta vizitatorii cu muzică și dansuri populare din podgoria Șiriei. Pe lângă interpreți populari consacrați, invitatul special în această zi va fi Ștefan Muntenaș
În cea de-a doua zi dedicată Zilelor Șiriei, vor avea loc o serie de activități recreative, sportive și culturale, dar putem spune că cireașa de pe tort va fi pe TransȘiriana unde se va desfășura un Raliu de Epocă sub egida Amsterdam-Arad-Șiria-Istambul, iar seara se va încheia cu muzică și dans avându-i ca invitați speciali pe Mădălina Boroneanț, Mădălin Șerban și Oana Radu
Duminică în cea de-a treia zi, deliciul celor prezenți va fi parada portului popular, dar nu va lipsi cântecul, jocul și voia bună în compania orchestrei „Generalu” condusă de cunoscutul Florin Ionaș, împreună cu soliștii vocali Claudia Ionaș, Daniel Ilie și Nena Damian.
”Este o sărbătoare a șirienilor, dar cu siguranță, având experiența edițiilor trecute vor fi prezenți și vizitatori din localitățile învecinate, din Arad și poate chiar de mai departe pentru că, la Șiria s-a păstrat de-a lungul anilor o tradiție, de aceea lumea vine cu drag la zilele comunei în care s-a născut marele scriitor Ioan Slavici. Nu ratăm nicio ocazie să vorbim despre marile personalități ale comunei noastre, este trecutul cultural al Șiriei, iar în cadrul zilelor comunei, la sărbătoarea din acest sfârșit de săptămână dorim să aducem la un loc trecutul cultural și actualul patrimoniu cultural al comunei. Vă așteptăm în număr cât mai mare, să fim gazdele dumneavoastră, la această frumoasă sărbătoare din podgoria Aradului” spune primarul comunei Șiria, ing. Valentin Bot.
„Zilele Șiriei” se vor încheia cu o tombolă și cu un superb foc de artificii.
Mai jos am afișat programul detaliat al întregului eveniment.
No Comments
Comments for „Zilele Șiriei” vor fi sărbătorite în acest sfârșit de săptămână! are now closed.