scris de: prof. Ioan Tuleu
Se împlinesc 70 de ani de când pe plajele Normandiei, în 6 iunie 1944, a avut loc cea mai mare operație aero-navală din cel de Al Doilea Război Mondial. Peste cinci mii de nave de transport și de război și aproximativ 12 mii de avioane au luat cu asalt zidul Atlanticului, considerat inexpugnabil de către Hitler, constituind astfel al doilea front în Europa.
A fost o acțiune decisivă în înfrângerea Germaniei naziste, din acea zi a devenit limpede că popoarele din Europa de vest vor fi eliberate iar democrația va reveni acolo unde a fost alungată de un regim criminal și dictatorial. Aceasta este în primul rând semnificația sărbătoririi, acolo pe plaje, a evenimentului la care au participat aliații de atunci, între care se detașau prin importanța contribuției la victoria finală Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii.
Numai că, și în astfel de momente aniversare, există oameni neliniștiți, care nu se pot elibera de angoase și de formule ideologizante, care nu își pot aminti detașați de politic un eveniment întâmplat cu multe decenii în urmă. Spunem asta pentru că, iată, un blogger de pe Adevărul live scrie că debarcarea de pe plajele Normandiei a avut rolul de a împiedica cizma rusească să cotropească Europa de Vest. Este un mod cât se poate de rău intenționat și parșiv în a afirma că americanii și englezii asta au urmărit că, în această logică, nu i-ar fi interesat eliminarea dominației Germaniei pe de pe continent și stoparea tendințelor acesteia de hegemonie mondială.
Trebuie spus că Germania nazistă nu ar fi putut fi înfrântă fără contribuția decisivă a armatelor Uniunii Sovietice, că ceea ce a urmat în Europa de Est este o altă „afacere” politică, sau, altfel spus, a fost prețul plătit pentru marea victorie din 8 mai 1945.
No Comments
Comments for Ziua cea mai lungă și eliberarea Europei de Vest are now closed.