Vineri, 15 mai, Parcul Aventura Voincilor, între orele 15-20
A doua ediţie a acţiunii “Ziua familiei”se va desfăşura vineri, 15 mai, începând cu ora 15, în Parcul Aventura Voincilor (lângă biserica Maranata), în organizarea Centrului Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Arad.
Ziua Familiei este o sărbătoare a comunităţii, iar participanţii sunt invitaţi la o serbare câmpenească. Familiile arădenilor au ocazia să ia parte la derularea acestui eveniment, implicându-se nu doar ca simpli spectatori, ci înscriindu-se, potrivit talentului fiecărui membru – fie el copil, adult sau bunic – în competiţiile sportive şi artistice ale zilei.
Organizatorii au pregătit diplome pentru familiile participante, unele dintre aceste premii fiind cu caracter mai special: premiul pentru cea mai numeroasă familie participantă, premiul pentru familia cu cele mai multe generaţii prezentă la această zi, pentru cea talentată familie şi cea mai sportivă etc.
Astfel, vineri, 15 mai, începând cu ora 15, timp de cinci ore, în parc vor fi organizate:
• întreceri sportive între familii: de la alergarea în saci, la trasul de funie, badminton şi baschet (streetball), mini-fotbal, desene pe asfalt, concurs îndemânare role
• o scenă pe care sunt invitaţi să urce toţi cei care au un talent anume –
• un colţ al poveştilor, în care cei mici vor putea nu doar să asculte ci, prin joc, să spună, să scrie şi să rescrie poveşti.
De asemenea, vor fi amenajate ateliere de creaţie – realizare accesorii decorative, ateliere de colaj, ateliere baloane modelabile, realizare spectacole interactive pentru copii.
Printre invitaţii care vor urca pe scenă se numără elevii Liceului Artă Sabin Dragoi, Palatul Copiilor şi Melisa Ţolea.
În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va fi amânat pentru ziua de luni, 18 mai, de la ora 15.
No Comments
Comments for Ziua Familiei – ediţia a doua are now closed.