Primăria municipiului Arad îi invită pe toţi arădenii să sărbătoarească împreună Ziua Familiei. Evenimentul va avea loc în Parcul Copiilor, pe 7 iunie, începând cu ora 11.00
Despre Ziua Familiei la Arad
Organizatorii îşi doresc ca această Zi a Familiei să fie o sărbătoare a comunităţii, propunând-o participanţilor sub forma unei serbări câmpeneşti. Ne dorim ca familiile arădenilor să participe cât mai activ la derularea acestui eveniment, implicându-se nu doar ca simpli spectatori, ci înscriindu-se, potrivit talentului fiecărui membru – fie el copil, adult sau bunic – în competiţiile sportive şi artistice ale zilei.
Organizatorii pregătesc sute de premii pentru familiile participante, unele dintre aceste premii fiind cu caracter mai special: premiul pentru cea mai numeroasă familie participantă, premiul pentru familia cu cele mai multe generaţii prezentă la această zi, pentru cea talentată familie şi cea mai sportivă etc.
Astfel, sâmbătă, 7 iunie, începând cu ora 11, în Parcul Copiilor vor fi organizate:
• întreceri sportive între familii: de la alergarea în saci, la trasul de funie, badminton şi baschet (streetball)
• o scenă pe care sunt invitaţi să urce toţi cei care au un talent anume
• un colţ al poveştilor, în care cei mici vor putea nu doar să asculte ci, prin joc, să spună, să scrie şi să rescrie poveşti.
Familiile doritoare se vor putea înscrie pentru participarea la acest eveniment vizitând pagina specială de Facebook, Ziua Familiei.
No Comments
Comments for Ziua Familiei – prima ediţie are now closed.