Arădenii trecuți bine de prima tinerețe au sărbătorit într-un cadru festiv “Ziua Internaţională a Vârstnicilor”. Primăria municipiului Arad, prin Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară a organizat o petrecere, deja devenită tradiţie. Bunicii şi bunicuţele au avut prilejul să uite de grijile cotidiene ale pensionarului, aceştia demonstrând că încă pot face furori, pe ringul de dans.
„Cu ocazia „Zilei Internațională a Vârstnicilor”, gândul meu se îndreaptă cu mult respect, și recunoștință către toți cei care au muncit cu multă dăruire și sacrificiu pentru educația și bunăstarea noastră, a generațiilor mai tinere. Sunt puţine oraşe care, de ziua internaţională a vârstnicilor, se pot lăuda cu un asemenea eveniment. Sunt bucuroasă să văd cum acești bunici și bunicuțe nu și-au pierdut cheful de viață, în ciuda greutăților care apasă zi de zi pe umerii lor. „La Mulți Ani cu multă sănătate și bucurie!” a subliniat Oana Pârvulescu, directorul general DDAC Arad
Prin serviciile oferite persoanelor vârstnice, DDAC Arad urmăreşte să promoveze echitatea, respectarea demnităţii persoanelor vârstnice, prevenirea izolării acestora, lupta împotriva abuzului şi neglijării. Totodată, datoria cetăţeanului e de schimbare a atitudinilor şi percepţiilor faţă de persoana vârstnică şi de creare a unor punţi de solidaritate între generaţii, care să asigure păstrarea demnităţii umane pe tot parcursul vieţii.
No Comments
Comments for „Ziua Internațională a Vârstnicilor” sărbătorită la Arad are now closed.