„Ziua Poliției Române” sărbătorită și la Arad (FOTO)

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , ,

Published on martie 25, 2015 with No Comments

În data de 25 martie, se sărbătorește „Ziua Poliției Române”, prilej cu care în sala festivă a inspectoratului arădean  a avut  loc ceremonia avansarilor în grad, premierea celor mai buni politisti-sportivi, câstigatorii competitiilor sportive organizate cu aceasta ocazie de  către I.P.J. Arad si Asociatia Sportiva Arpolis, precum şi premierea celor mai pricepuţi jurnalişti la Cupa presei la TIR.

Au fost premiaţi  trei poliţişti nominalizaţi la tot atâtea categorii pentru premiul de Politistului  de onoare al judeţului . Astfel, la categoria Investigaţii a fost desemnat Comisar de poliţie Nica Ionuț Lucian, la categoria Ordine Publică a fost desemnat, Agent şef principal Tomiuc Marius Sorin, iar la categoria Structuri de suport, Agent şef principal Cheșa Daniel. În semn de preţuire a comunităţii din care fac parte şi o servesc poliţiştii, au fost acordate şi  diplome pentru spirit civic şi bună colaborare.

Pe platoul din Piaţa Avram Iancu,  poliţiştii au prezentat arădenilor, autolaboratorul criminalistic mobil, destinat cercetării la faţa locului, cu tehnica foto-video digitală, trusele specializate şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional. De asemenea au fost expuse autoturismele din dotarea IPJ Arad, VW, Dacia Logan,  motociclete, autospeciala folosită de către Serviciul de Acţiuni Speciale.

La un stand special amenajat, a fost expus armamentul şi echipamentele de protecţie din dotarea S.A.S..

Cei mici prezenți la eveniment au fost încântați de echipa mixtă, formată din poliţist-conductor şi câine. Au asistat la demonstraţii de prinderea şi imobilizarea infractorilor, toate effectuate de către dresorul Adrian Nicolăiță.

[nggallery id=299]

 

No Comments

Comments for „Ziua Poliției Române” sărbătorită și la Arad (FOTO) are now closed.